Drepturile tale ca european

Directoratul General de Justiție al Comisiei Europe a creat un scurt video informativ în legătură cu drepturile cetățenilor europeni și modurile prin care Uniunea Europeană încearcă să îi protejeze în cazul în care le sunt încălcate.

 

O sugestie pentru cei care primesc răspunsuri la întrebări

În general, răspund la întrebările venite pe blog. Deşi îmi ia ceva timp, cred că e normal să răspunzi mai ales când cunoşti răspunsul. Ceea ce am observat în 90% din cazuri e că după ce trimit mailul cu răspunsul meu, nu mai primesc niciun feedback, nici măcar unul simplu cu un mersi scris în fugă. Mi se pare elementar în ziua de azi să răspunzi cu un simplu email când primeşti un răspuns. Oare face parte din tradiţia românească să nu mulţumim?

Desemnarea prim-ministrului

Preşedintele Băsescu aruncă iar pastila cu prerogativele sale în numirea prim-ministrului mai ales în cazul în care niciun partid nu obţine o majoritate peste 51% şi opoziţia răspunde tipic cu ameninţarea suspendării. Din nou, nimeni nu se gândeşte să modifice Constituţia unde să precizeze clar şi fără echivoc care sunt atribuţiile preşedintelui şi ce să se facă în astfel de situaţii e.g. dacă o alianţă are o majoritate de peste 51%. Mereu se alege soluţia cea mai complicată, adică circ şi ţurca preşedinte-parlament-curtea constituţională pentru că după cum ştim nimeni nu are vreun interes să o schimbe. Opoziţia prin PSD care a fost de fapt la baza ambiguităţii din Constituţia actuală şi vrea circ, PNL poate să vrea dar sigur nu poate, PDL nu are cum să vrea iar UDMR vrea ce vrea partidul care va da prim-ministrul. Iar Parlamentul României lucrează la legi mult mai importante de la distanţă pentru că schimbarea Constituţiei ar fi prea multă muncă (dezbateri, negocieri, etc.) şi nimeni nu a devenit parlamentar ca să se înhame la aşa ceva.

nimic încă

după cum se vede. am cumpărat domeniul pentru alt scop dar cum timpul nu mi-a permis, a ajuns blog. Însă după cum am reuşit pe celălalt blog să am o proporţie de 7 drafturi la articol publicat îmi imaginez că şi pe actualul o să fie la fel. Imaginile fac parte din temă că nu am avut timp să personalizez.